Isprăvnicia în vremea Covid

Articole 7 aprilie 2021

Mă pregăteam să închei acest articol, când am primit un e-mail de la biroul Trezoreriei. „Giuseppe, a scris contabilul, știi ceva despre compania din documentul atașat? De la mijlocul lui 2020 primim transferuri bancare de aproximativ 4.000 de euro cu destinație generică de asistență socială. Le înregistrez ca zecime, dar poate că sunt pentru un alt proiect. Poți verifica?” Nu auzisem nimic despre acea companie, dar când am căutat-o  pe Google, am găsit o adresă și un număr de telefon din Lombardia, regiunea italiană cu cea mai mare rată de de îmbolnăvire și de decese în urma Covid-19, greu încercată economic.

„O, cred că vrei să vorbești cu proprietarul companiei noastre, doamna X”, mi-a răspuns operatorul, când i-am spus că sun din partea Bisericii Adventiste Italiene. În scurta noastră convorbire, doamna X mi-a spus că în 2020, un an foarte dificil pentru business în toată lumea, a deschis împreună cu sora ei o nouă afacere. „Credem în parteneriatul cu Dumnezeu; El este acționarul nostru ”, a explicat ea, „și am hotărât să  trimitem partea Lui la Trezoreria Uniunii. El lucrează cu noi.”

În aceste vremuri dramatice, multe alte fapte uimitoare mi-au schimbat înțelegerea și viziunea asupra lumii, demonstrând cât de mare este influența Duhului lui Dumnezeu în rândul omenirii.

De la începutul lui 2020, în plină pandemie a coronavirusului, s-a întâmplat ceva unic în lume. Permiteți-mi să enumăr câteva dintre ele, subliniind că veștile bune au venit și din interiorul și din exteriorul bisericii:

  • Pe fondul acestei răsturnări cu adevărat amenințătoare, zecimile Uniunii Italiene nu s-au prăbușit așa cum ne temeam și am auzit că în Diviziunea Inter-Europeană unele Uniuni au primit și mai multă zecime decât în anul precedent.
  • În timpul pandemiei, când italienii se temeau pentru viața lor, locul de muncă și viitorul lor, sistemul de protecție civilă a colectat peste 1,3 miliarde de euro de la cetățeni pentru a ajuta la acțiuni sanitare și civile: cea mai mare finanțare colectivă strânsă vreodată în țara noastră.
  • De la începutul stării de urgență, când dovezile epidemiologice au arătat că persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de deces, milioane de oameni au renunțat cu generozitate la libertatea lor, la relațiile lor, la averea lor pentru a ne salva bătrânii. Și astăzi încă facem la fel. A fost greu, a fost complicat, dar marea majoritate a italienilor a aprobat cu generozitate deciziile guvernului, la fel ca în multe alte țări din lume.
  • Întâlnirea G7 din 2021 se va concentra asupra pandemiei și în special asupra modului de sprijinire a țărilor mai puțin bogate. UE și SUA au anunțat că oferă 1 miliard de euro, respectiv 4 miliarde de dolari pentru campaniile de vaccinare din aceste țări. China și Rusia au alocat mai multe milioane de doze de vaccin pentru același obiectiv.

Dar acestea sunt doar câteva dintre schimbările semnificative la care asistăm în lumea noastră. Există multe simptome care arată că trăim într-un timp special, probabil cel final:

  • Niciodată în istorie nu am avut atât de multe surse de la care să obținem informații. Iar comunicarea se desfășoară în timp real. Aceasta este ceva unic.
  • În 2018, companiile aeriene au transportat 4,4 miliarde de pasageri. Acest record reprezintă 61% din populația lumii, asta dacă ne referim doar la călătoriile cu avionul, fără să vorbim de călătoriile cu trenul, barca și mașina.
  • Revoluția transporturilor este unul dintre ingredientele care au condus către un alt fapt unic în istoria omenirii: amenințăm existența planetei noastre. Impactul activităților umane asupra schimbării planetei i-a făcut pe oamenii de știință să adopte o nouă denumire a erei în care trăim. Ei spun că am intrat în Epoca Antropocenă.
  • În 2020, populația lumii a ajuns la aproape 7,8 miliarde de locuitori. În anul 1804 populația lumii a atins primul miliard. Faptul uimitor este că, în ciuda viziunii mele de multe ori pesimistă asupra lumii, aproape 90% din aceste 7,8 miliarde sunt peste pragul sărăciei extreme. În anul 1804, doar 10% erau peste prag, în timp ce 90% aveau mai puțin de 1,8 dolari pe zi pentru a trăi. Această schimbarea a avut loc în ultimii 50 de ani!
  • Manifestul Davos 2020: „Scopul universal al unei companii în a patra revoluție industrială.” Acest document a fost aprobat în ianuarie 2020 în cadrul celei de-a 50-a reuniune  a Forumului Economic Mondial. În al patrulea paragraf scrie că: „O companie servește societatea prin activitățile sale, sprijină comunitățile în care activează și își plătește partea de impozite. Asigură utilizarea sigură, etică și eficientă a datelor. Acționează ca un administrator al mediu și al universului material pentru generațiile viitoare ”.

Intenții bune, spun mulți, dar trebuie să recunosc, de asemenea, că Dumnezeu lucrează pentru a pregăti lumea pentru Împărăția Lui ce va să vie și convertirea la Evanghelie. Isus a spus:

Duhul Sfânt suflă peste omenire și mulți își dau seama cât de relevante sunt poruncile Sale:

Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii.

Matei 7:12

Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.

Luca 6:38

Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.

Matei 24:14

Și îmi place citatul lui Ellen White ales de Departamentul Isprăvnicie al Conferinței Generale ca prefață a orientării sale strategice pentru perioada 2020-2025.

În vremea de pe urmă, înainte de încheierea acestei lucrări, vor fi consacrați cu bucurie pe altar mii de dolari. Bărbați și femei vor considera că au privilegiul și binecuvântarea de a lua parte la lucrarea de pregătire a sufletelor, pentru a putea sta în picioare în marea zi a lui Dumnezeu, și vor oferi sute de dolari cu aceeași ușurință cu care azi sunt oferiți câțiva dolari.

Ellen G. White, Sfaturi despre isprăvnicie, p. 40

Să ne ajute Dumnezeu să ne deschidem ochii și mintea pentru a înțelege cum lucrează El pentru a schimba lumea, cu sau fără contribuția noastră.

Giuseppe Cupertino – Departamentul Isprăvnicie, Uniunea Italiană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.