Ispravnici ai gândurilor noastre

Articole 15 martie 2021

Ce este un gând? Din punct de vedere strict omenesc, „un gând este ceva ce e adus la existență prin activitate intelectuală. Din acest motiv putem spune că gândul este un produs al minții, care poate apărea ca rezultat al activităților raționale ale intelectului sau prin proiecții ale imaginației noastre.” Ellen White ne ajută să mergem dincolo de această înțelegere: „Dumnezeu i-a dat omului inteligență pentru a putea înțelege lucruri mai mari decât lucrurile frumoase din natură. El îl conduce pe om în aspecte superioare al adevărului, îi ghidează mintea tot mai sus și îi descoperă mintea divină.” Această facultate dată ființei umane are o profunzime conceptuală și o frumusețe intrinsecă greu de descris. Este un dar minunat de la Dumnezeu! Trebuie să ne bucurăm cu responsabilitate de această binecuvântare dată de Dumnezeu. Gândurile noastre au nevoie de o gestionare atentă. Suntem administratorii lui Dumnezeu și, înainte de a gestiona orice alt dar, trebuie să fim buni administratori creștini ai gândurilor noastre. „Gândirea este un spectacol. Acesta, poate fi un spectacol plăcut, sau un spectacol de groază. ” Există oameni cărora le place să se oprească din gândit. Alții încearcă să se țină ocupați pentru a nu gândi. Mulți oameni caută cu nerăbdare să se distreze, așadar nu se vor gândi la viață! Distracția poate fi o evadare din realitate. Există oameni care nu pot sta în tăcere. Mulți se tem să se regăsească. Există însă alți oameni care au învățat să se bucure de tăcere pentru că le permite să fie singuri cu Dumnezeu!

„Gândirea nu este o opțiune pentru ființa umană. Gândirea este un proces inevitabil. Nimeni nu poate întrerupe fluxul gândirii, dar este posibil să gestionezi, cu maturitate, gândurile și emoțiile; în caz contrar, devenim victimele propriei noastre istorii.”

Cât de potrivit este sfatul dat de înțeleptul Solomon, care asociază această administrare esențială cu calitatea vieții: Isus Hristos a fost privit și respectat ca Învățător în timpul vieții Sale, chiar și de către dușmanii Săi. Una dintre prioritățile Sale a fost să-i învețe pe urmașii Săi să gândească! Iată unul dintre sfaturile Lui înțelepte:

Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.

Matei 6:34

Care sunt motivele acestei „lipse de îngrijorare”? „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?? ” (Mat. 6:26). Această afirmație a lui Isus sugerează trei idei principale:

  1. În primul rând, nu trebuie să ne îngrijorăm prea mult de viitor, este suficient să ne ocupăm de calitatea timpului de azi!
  2. În al doilea rând, trebuie să ne ușurăm povara, punând-o în mâinile lui Dumnezeu.
  3. În al treilea rând, trebuie să ne controlăm teama, gândirea și trăirea în prezența lui Dumnezeu ca un Tată grijuliu!

Putem sau ar trebui să ignorăm grijile noastre? În contextul vieții umane există întotdeauna riscul de a simți neliniștea. Un anumit grad de îngrijorare poate fi chiar sănătos. Cu toate acestea, trebuie să evaluăm și să gestionăm bine aceste stări de spirit. „Mulți își transformă emoțiile într-o groapă de gunoi. Nu își filtrează problemele. ” În administrarea gândurilor, trebuie să învățăm cum să filtrăm: trebuie să reparăm ceea ce poate fi reparat – evitând amânarea. Putem stabili că tot ce nu poate fi remediat este deja remediat. Ce facem cu ce rămâne în așteptare? În aceste cazuri ar trebui să ne punem la lucru capacitățile pentru a găsi soluții, așezând totul în mâinile lui Dumnezeu și rămânând liniștiți!

Mulți oameni suferă cu anticipare. Alții suferă sub greutatea trecutului. Alții se distrug din cauza unei hipersensibilități emoționale față de prezent. Aceste atitudini ne pot împiedica să ne bucurăm de moment! Prezentul este un dar de la Dumnezeu! Bucură-te de el!

Să ai grijă de gândurile tale înseamnă să folosești inteligent, rațional și conștient resursele  minții umane. Învață să te bucuri de plăcerea de a gândi. Indiferent de situația în care te afli, să știi că poți să-ți transformi mintea și gândirea. Îți amintesc un sfat de la un om care era cetățean al lumii: singur, un călător, fără adresă permanentă, a fost arestat, a suferit de câteva ori de foame, a avut multe probleme și o boală care l-a chinuit – Pavel! Datorită experienței sale vaste, cu oamenii și cu Dumnezeu, dar mai ales pentru că el a avut grijă de bunăstarea altora, el recomandat:

Pavel ne invită să facem un exercițiu spiritual interesant. Încearcă! El spune că Dumnezeu poate face orice ni se pare imposibil și ne poate „păzi inimile și gândurile”. Cine poate spune că este ușor să ne controlăm sentimentele!?

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.

Filipeni 4: 6-7

Nu putem uita – am fost creați pentru a umbla cu Dumnezeu. O minte care se hrănește și se inspiră într-o relație cu Creatorul, va reflecta imaginea Sa. O înfățișare liniștită și veselă este reflectarea unei inimi care este în pace cu Domnul. Angajați-vă să fiți locuința Duhului Sfânt!

Nici măcar luptele vieții sau vârsta noastră nu vor fura frumusețea ei. Isprăvnicia creștină începe, fără îndoială, în gândurile noastre. Dacă nu știm cum să ne gestionăm gândurile, cu ajutorul Duhului Sfânt, nu vom putea controla nimic altceva în viața noastră!

Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Romani 8:16

A putea gândi este un privilegiu. A ști cum să gândești este o știință. A gândi bine este o artă. Hrăniți-vă, faceți exerciții fizice, disciplinați-vă și învățați cum să vă controlați gândurile. Angajează-te să-L iubești pe Creator și oferă-I Lui fiecare gând! Bucură-te de privilegiul de a fi un ispravnic al lui Dumnezeu, Creatorul Universului!

Fernando Ferreira, Director Asociat al
Departamentului Isprăvnicie, Uniunea Portugheză

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.