Cel mai mare dar

Articole 11 decembrie 2020

Se apropie sfârșitul de an, este timpul când privim în urmă la tot ce a fost mai important în anul care a trecut.  Acest lucru se întâmplă și pe plan financiar în bisericile noastre. Poate că pastorul sau casierul vor să știe cine a dăruit cel mai mult, care a fost cel mai mare dar oferit în anul care s-a scurs pentru bugetul bisericii locale. Nu ne referim la zecime, pentru că aceasta se stabilește strict în funcție de venit.

Dar acest lucru nu-l poate cunoaște nimeni, nici pastorul, nici trezorierul,  ci numai Dumnezeu.

Isus Hristos în mod intenționat s-a așezat în fața vistieriei templului ,,și privea cum arunca norodul bani în vistierie.“  (Marcu 12 : 41)

Este ultima vizită la templu înainte de a fi arestat și condamnat, este ultimul gest pe care Isus îl face la templu. Conform relatării lui Marcu, în cadrul acestei ultime vizite, când a intrat în templu, Isus i-a izgonit pe cei care vindeau și cumpărau, iar înainte de a-l părăsi, privește cu atenție la cei care se închină prin dăruire.

Această ultimă imagine ne determină să reconsiderăm tot ce se întâmplă astăzi în momentele închinării prin zecimi și daruri – modul în care pregătim acest moment al închinării, modul în care se desfășoară, ce punem în coș, atitudinea pe care o avem. Toate aceste aspecte și azi se desfășoară sub privirea Lui . Cât de important este acest act al închinării care îi poate aduce lui Isus bucurie sau întristare.

Regulile de numărare ale lui Isus

Spre surprinderea celor prezenți, Isus prezintă  factorii ce determină valoarea unui dar din perspectiva cerului. Îi cheamă pe ucenici pentru că este din nou ocazia să-I învețe. Introducerea lui Isus este importantă ,,adevărat vă spun”  (Marcu  12:43) sau ,,amin“, expresie ce apare de 13 ori în evanghelia lui Marcu, acordă o și mai mare greutate exemplului. 

  – ea  a dăruit mult în raport cu posesiunile sale. Femeia aceasta este un model pentru a vedea ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu cu tot ce ai.  Dăruirea ei nu a fost una confortabilă, ci din sacrificiu. Isus explică motivul: caci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i rămăsese să trăiască.  Acei doi bănuți erau fără valoare pentru mulți închinători, dar au eclipsat dăruirea tuturor.  David folosea același principiu al dăruirii când a zis că nu poate să-I ofere ceva lui Dumnezeu ce nu-l costă. Ceea ce contează nu este cantitatea, ci proporția.  Oare cum ar arăta darurile noastre dacă ar fi proporționale cu binecuvântările  primite? 

   – această  femeie, văduvă și săracă, a dăruit cu generozitate.  Valoarea darului nostru este  determinat și de motivația pe care o avem. Femeia văduvă putea găsi multe motive pentru a nu dărui. Nu ne îndoim de faptul că această femeie cunoștea valoarea banilor. Tocmai de aceea se putea scuza… „este prea puțin, darul meu nu face nicio diferență.” Dar ea nu a dăruit numai un dar, ea s-a dăruit asemenea macedonenilor – pe ea însăși.  A dăruit totul.

 Un alt motiv al reținerii și refuzului dăruirii ar fi putut să fie  întregul sistem al templului, pe care Isus l-a etichetat ,,o peșteră de tâlhari“ (Marcu 11:17). Sunt cuvinte extrem de aspre din partea Celui care cunoștea ce se întâmplă acolo. Isus n-a oprit această femeie să ofere tot ce avea. Era actul închinării ei, iar închinarea întotdeauna costă. Cel mai mult L-a costat pe Dumnezeu. De fapt, Isus vede în fapta ei un mic simbol a ceea ce urma să se întâmple după câteva zile pe dealul Golgotei, unde Dumnezeu a dat totul pentru noi. 

Sunt multe voci și astăzi care încearcă să stingă dorința și nevoia închinării prin dăruire, dar exemplul prezentat de Isus este și va fi o continuă mustrare. 

 La sfârșitul zilei respective, trezorierii de la templu au inventariat sumele primite, au înregistrat tot ce a fost dăruit , zecimi, diferite daruri, și poate se gândeau la acele persoane care merită să fie evidențiate pentru contribuția lor financiară. 

În aceeași zi, femeia văduvă se întorcea spre casă. Bucuria ei era peste măsură de mare. Cineva nu doar că a apreciat-o, dar a calificat dăruirea ei: este cel mai mare dar oferit.  

Ioan Câmpian Tătar – Director Departamentul Isprăvnicie, Diviziunea Inter-Europa

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.