În anul 1939 germanii au invadat Polonia. Peste 400000 de evrei au fost izolați în ghetoul din Varșovia. O asistentă socială în vârstă de doar 29 de ani, pe nume Irena Sendler, a înțeles imediat pericolul iminent. A obținut un permis de intrare, sub pretextul verificării condițiilor sanitare. Cu prețul propriei vieți a salvat de la moarte aproximativ 2500 de copii. Aceștia erau transportați în saci sau cutii până la ambulanța care aștepta la intrarea în ghetou. Un câine special dresat acoperea plânsetele celor mici. Erau repartizați apoi în orfelinate sau familii. Primeau identități false, dar numele lor reale erau bine păstrate în borcane, ascunse sub un copac. Irena a fost adesea arestată, condamnată la moarte, torturată. După eliberare, continua de fiecare data să lucreze. A murit la vârsta de 98 de ani. A primit titlul „Drept între popoare”. Teoria ei de viață e simplă, sau cel puțin așa pare pentru ea: „Am fost învățată de tatăl meu că, atunci când cineva se îneacă, nu întrebi daca poate înota, doar sari și ajuți.”
Dezvoltare durabilă, conservarea resurselor naturale, protejarea mediului, strategii naționale și globale în această direcție – sunt planuri corecte, dezirabile contextului actual. Însă Dumnezeu ne confruntă cu o altă întrebare: Unde este fratele tău? Credem că isprăvnicia presupune numai domenii care privesc propria viață, tot ce e „al meu” sau măcar să existe o legătură directă cu proprietățile mele. Da, ni se cere o atenție deosebită la felul în care trăim, la felul în care ne gestionăm darurile primite. Și dacă e mai mult decât atât?
Unul dintre cele mai de succes personaje din Biblie, spiritual, dar și social, economic, este Iosif, fiul lui Iacov. A străbătut un drum anevoios, până să ajungă la bunăstare, însă a existat în caracterul lui o trăsătură care l-a diferențiat de cei din jur. Empatia. Nu a zăbovit în nenorocirea lui, ci a analizat fața celorlalți deținuți. Nu a fost nepăsător, ci preocupat de simțămintele colegilor. „Iosif s-a uitat la ei și i-a văzut triști” (Geneza cap. 40, versetul 7). Și nu s-a oprit aici. A cerut detalii, a oferit răspunsuri. A observat că se îneacă. Nu a întrebat dacă pot înota. A sărit și a ajutat. Dar el își luase de mult rolul de a fi ispravnicul altora. „Iată-mă, sunt gata!” i-a răspuns tatălui său. Și s-a dus să își caute frații.
Să analizăm ce spune știința în privința aceasta. Cu toții ne dorim „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Cine ar crede că altruismul, empatia sunt factori care contribuie în mod direct la creșterea longevității, dar și la îmbunătățirea calității vieții? Doctorul David Derose, specialist în sănătate publică, a scris o carte intitulată „Factorul Metusala”. Titlul acesta nu doar că promite mult, dar provoacă la cercetări. El spune că există o cheie care are puterea de a inversa boala și procesul de îmbătrânire, și anume, îmbunătățirea fluidității sângelui. Printre cei treizeci de factori pe care studiile le atestă ca fiind implicați, doi dintre aceștia mi-au atras atenția în mod special. Primul dintre ei este „să faci cel puțin un act de bunătate nemeritată în fiecare zi”. Printre sutele de treburi zilnice care așteaptă rezolvate? Să îmi neglijez agenda proprie? Cât de sănătoasă poate fi o asemenea abordare?
Așa cum, având grijă de mediul înconjurător, noi înșine trăim mai bine, la fel se întâmplă și în cazul în care suntem preocupați de bunăstarea semenilor. În cartea „Arta uitată a gânditului”, dr. Neil Nedley enumeră câteva dintre beneficiile altruismului: „stare de bine sporită, sănătate fizică și mintală sporită, un nivel mai ridicat de fericire și împlinire în viață, capacitate sporită de a face față decesului soțului/soției, o viață mai lungă, mai multă implicare și o viață socială îmbunătățită, stimă de sine ridicată, mai multă încredere în sine și în viitor, nivel mai redus de stres, șanse sporite de a face alegeri sănătoase în ce privește stilul de viață”.
Al doilea factor, dintre cei treizeci, pe care vreau să îl aduc în atenție este umilința, definită atât de frumos ca „deschidere empatică față de ceilalți”, „arta de a uita de sine” sau măcar de a ne gândi mai puțin la noi înșine. Martin Luther King, Nelson Mandela, Mahatma Ghandi au uitat de sine, au ajuns măreți prin umilință. Și ce măreție! Una care străbate în timp, veșnică, una care nu poate fi combătută de nimeni și nimic.
Printre toți acești eroi naționali merită menționat unul dintre cei mai umili, primind titlul de cel mai blând om. Moise a învățat isprăvnicia de la toți cei din familie: mama, care nu l-a abandonat, ci a căutat o soluție ca acesta să supraviețuiască, urmărind apoi fiecare pas în dezvoltarea și creșterea lui; Miriam l-a supravegheat îndeaproape, asigurându-se că îi va fi bine până la final; Aaron l-a însoțit în confruntările atât de riscante cu Faraonul; Sefora a acționat hotărât atunci când situația a impus, pentru ca viața soțului ei sa fie păstrată. Până și socrul lui, Ietro, a fost preocupat de bunăstarea sa, oferindu-i sfaturi și soluții care să îl ajute să gestioneze mai eficient problemele poporului. A învățat și a fost el însuși apoi unul dintre cei mai buni ispravnici ai semenilor. Unul care uita de sine, de dureri, de neajunsuri, și se sacrifica pentru ca ceilalți să fie liberi, să scape de juguri, dintre cele mai diverse, să ajungă în țara unde curge lapte și miere. Nu i-a întrebat dacă știu să înoate. A sărit și a ajutat. Ce a obținut? Asemănarea cu Hristos. Viață deplina, fără de moarte.
Exista și personaje feminine care, atunci când a fost necesar, au mijlocit în favoarea altora. Frumusețea ei fizică a fost doar un avantaj folosit ulterior pentru a-și demonstra tăria de caracter. Estera și-a trăit anii tinereții urmând indicațiile corecte „cu scumpătate”, în orice context s-a aflat, iar în situații de criză nu a stat la adăpost, ci a riscat totul salvând vieți.
Poate că planul lui Dumnezeu pentru oameni a fost ca aceștia să poată obține fericire sporind fericirea semenilor, fiind ispravnici unii altora. Preocupându-ne de binele celorlalți, primim capacitatea de a fi eficienți în toate acțiunile. Dumnezeu a creat lumea ca să funcționeze pe principiul „a lua pentru a da, a da pentru a trai”. Exemplul suprem este Însuși Domnul Hristos: „Îmi dau viața, pentru ca iarăși s-o iau.” A văzut că ne îndreptam înspre moarte sigură. Nu ne-a întrebat dacă putem înota. A sărit și a ajutat. Nu a pus întrebări, nu a căutat nici scuze, nici explicații. Nu a folosit intermediari. A renunțat la propria viată, pentru ca noi să trăim.
Unde este fratele tău? Poate își ascunde neîmplinirile sub un temperament aprins sau sub o față tristă. Poate e în camera alăturată, poate e printre vecini. Poate nu reușește să facă față provocării de a fi mama unui copil bolnav sau soția unui bărbat violent. Poate e un coleg marginalizat care are nevoie de intervenția unui prieten. Ajutorul și izbăvirea pot veni din altă parte, da, dar noi ne-am ratat misiunea.
„Daca ești un adevărat reprezentant al Domnului Hristos, atunci este posibil ca prin tine ei (cei din familie, localitate, vecinătate) să poată fi conduși să înțeleagă ceva din bunătatea Lui și să fie câștigați ca să-L iubească și să-I slujească.”
(Calea către Hristos, pagina 115)
Și ce ne putem dori mai mult decât să auzim la final cuvintele:
„Bine, ispravnic bun și credincios! Am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” (Matei 25, 35.36)
Când vezi că cineva se îneacă, nu întreba dacă poate înota. Doar sari și ajută!
Ciprian Șandru
