Anul 2020 este unul fără precedent în istoria recentă a omenirii precum și a Bisericii Adventiste. Săptămâni întregi închinarea s-a desfășurat în familii și nu la casele de rugăciune, așa cum eram obișnuiți. Chiar și acum, participarea la locul închinării este marcată de unele restricții cauzate de pandemia care a cuprins întreaga lume. Fiind responsabil al Departamentului Isprăvnicie, este numai normal să fiu interesat ce se întâmplă în această perioadă cu dăruirea de zecimi și daruri. Trezorierii au pentru noi o veste bună, dar și una mai puțin bună. Vestea buna este că până în prezent, zecimile din primul semestru al anului nu au scăzut semnificativ față de anul trecut, deși criza pe care o traversăm nu este doar una sanitară, ci și economică și financiară.
Persoanele care au fost credincioase în restituirea zecimii au continuat să manifeste această atitudine chiar și în perioada în care închinarea publică nu a fost posibilă. Restituirea zecimii nu a fost împiedicată de restricțiile impuse, iar acest lucru este cu adevărat o veste bună. Cei credincioși în dăruirea zecimii consideră această parte a venitului lor ca fiind proprietatea lui Dumnezeu așa cum Biblia ne învață atât de clar acest lucru.
Ce se întâmplă în schimb la capitolul daruri? Aici cifrele arată o altă imagine, una mai puțin plăcută. Darurile au scăzut în primul semestru cu până la 30% fata de aceeași perioadă a anului trecut. Sunt darurile mai puțin importante decât zecimea? Zecimea este o datorie morală față de Dumnezeu, prin care recunoaștem că totul Îi aparține Lui, El este Stăpânul a tot ce suntem sau avem. Zecimea este sfântă și Îi aparține lui Dumnezeu. Dar sunt oare darurile mai puțin importante?
Darurile, un omagiu pentru Dumnezeu
Un articol foarte bun pe acest subiect veți putea găsi în revista Dynamic Steward, ultimul număr scris de către bine cunoscutul teolog Angel Manuel Rodiguez. Le recomand colegilor pastori, precum și slujbașilor din bisericile locale și membrilor să citească acest articol. Autorul nu face altceva decât să arate pe baza Bibliei care este fundamentul teologic al darurilor, cât de importantă este motivația corectă în oferirea de daruri, care sunt darurile acceptate de Dumnezeu, vorbind și despre administrarea acestora. A fost nevoie de câteva decenii pentru ca Biserica Adventistă să înțeleagă rolul, importanța și sfințenia zecimii. Desigur, un rol important l-a avut și slujirea lui Ellen White care prin scrierile ei a adus lumină și clarificare asupra acestui subiect. Dar la capitolul daruri continuăm să rămânem în urmă, deși Biblia vorbește despre daruri mai mult decât despre zecimi. Darurile și nu zecimile sunt cele prin care ne exprimăm gratitudinea și recunoștința față de Dumnezeu. Isus a lăudat văduva săracă pentru darul adus, care exprima atitudinea plină de recunoștință față de Dumnezeu și marele sacrificiu al ei. Despre darul Mariei continuă să se vorbească oriunde este vestită evanghelia. Despre daruri ne învață apostolul Pavel să fim consecvenți, în fiecare săptămână să fie pus deoparte (1 Cor. 16:2) și să fie proporțional cu venitul fiecăruia. Darurile sunt un simbol al marelui dar oferit omenirii la Golgota. (Ioan 3:16)
Oare cum ar arata darurile noastre daca am ține cont de următorul citat al lui Ellen White:
Mi s-a arătat că îngerul raportor consemnează în detaliu fiecare dar dedicat lui Dumnezeu și adus în vistierie, și în același timp, rezultatul final al mijloacelor dăruite astfel.
(C.S. 196)
Corigenți, dar nu fără speranță
Ne place să vorbim despre lucrurile pozitive, să auzim vești misionare despre modul în care Dumnezeu continuă să lucreze prin adevărate minuni în această lume atât de tulburată. Rapoartele financiare din acest an așază în fața noastră o oglindă care arată ca noi suntem încă corigenți la capitolul daruri. Darurile, alături de zecimi, sunt un mijloc pentru răspândirea evangheliei în lumea întreagă. Poate am vorbit prea puțin despre acest lucru. Trebuie să recunoaștem că darurile noastre sunt încă condiționate de rutina, obișnuința (aceeași sumă, bancnotă sau monedă), de locul sau timpul dăruirii. Nu vreau sa acuz pe nimeni, dar cred că a sosit timpul când fiecare ne putem întreba în mod sincer cu privire la felul în care ne închinăm lui Dumnezeu prin zecimi și daruri.
Ca pastori sau slujbași ai bisericilor locale, avem obligația de a-i conduce pe cei prezenți, precum si pe cei care urmăresc programul prin mijloacele moderne, în experiența închinării. Acest lucru poate să aibă loc prin mijloacele spirituale (rugăciune, cântare, predicare), precum și prin dăruire. Nu există închinare fără dăruire. Închinarea într-adevăr costă, dar cel mai mult l-a costat pe Dumnezeu. În lumina jertfei de la Golgota, fiecare putem avea propria noastră consacrare prin dăruire. Ne putem întreba împreună cu psalmistul „Cum voi răsplăti binefacerile Domnului… voi împlini juruințele făcute Domnului” (Ps. 116:13).
Fiecare Sabat poate deveni o astfel de ocazie, sau, de ce nu, săptămâna de rugăciune care urmează? Totul depinde de ceea ce hotărâm acum în relația noastră cu Dumnezeu.
Ioan Câmpian Tătar
