Grija față de Creație

de Zdravko Plantak

Introducere

Text biblic: Geneza 1:29,30

Ludwig Feuerbach, afirmă: „Natura și mediul, nu au nicio valoare, nu reprezintă niciun interes pentru creștini.  Creștinul se gândește numai la el și la mântuirea sufletului său”¹. 

Dimpotrivă, ”un proaspăt absolvent de facultate observă că, [creștinii] afirmă că există ceva pentru care merită să trăim aici, pe pământ: ’credem într-un Dumnezeu care a creat această lume, pe care o iubește, și de care ne îndeamnă să avem grijă; iar lumea în care trăim astăzi este o mizerie’.

Nu ar reprezenta crearea unei societăți durabile un obiectiv demn pentru biserică, națiune, pentru comunitatea internațională, precum și pentru individ?”² Ne-ar face mult bine dacă medităm la conceptele de îngrijire a creației, la o viață durabilă, din motive biblice și de mediu, dar, de asemenea, dacă răspundem la întrebarea „De ce ar trebui să ne pese?” Ei bine, ne pasă, pentru că lui Dumnezeu îi pasă.

Geneza 1:1 ne spune că „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Această expresie indică faptul că, „cerurile și pământul” și tot ce se află între ele – toate lucrurile – au fost create ca rezultat al Cuvântului lui Dumnezeu plin de forță creatoare, și al Duhului Său plin de viață… „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3), adică, atât cosmosul (zilele 1-3) cât și locuitorii lui (zilele 4-6). Dumnezeu Se îngrijește de creație (Iov 38 și 39), și o susține.³ „[Isus] este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui.” (Evrei 1:3).

Mai mult, „Cerurile spun slava lui Dumnezeu” (Ps. 19:1) și, în conformitate cu Psalmul 148, soarele, luna, stelele, apa, munții, dealurile, vegetația, animalele, păsările, și creaturile marine, toate Îl laudă pe Dumnezeu.

Față de această „grijă de creație” a Dumnezeului nostru, mediul înconjurător răspunde. Îi dă slavă lui Dumnezeu. Cântă despre și își găsește plăcerea în dragostea lui Dumnezeu pentru el: „… câmpiile sunt acoperite cu turme de oi și văile sunt îmbrăcate cu lanuri de grâu, ele strigă de bucurie și cântă” (Ps. 65:9-13).

Când realizăm cât de mult poartă Dumnezeu de grijă pământului și tuturor locuitorilor săi, nu putem să-l distrugem în mod intenționat fără să Îl afectăm direct pe Creatorul nostru, care se bucură de strigătele de laudă și de bucurie ale câmpiilor și dealurilor. Bouma-Prediger subliniază: „din punct de vedere ecologic, prin grija noastră față de ordinea universului creat, noi ne închinăm lui Dumnezeu, permițând acestei lumi să dea slavă lui Dumnezeu, așa cum El a intenționat.”⁴

A. Noi suntem parte din această planetă

Suntem conștienți de faptul că facem parte din aceeași creație, și mai mult, chiar din pământul pe care pășim zi de zi. Substanța din care noi, oamenii, am fost creați, este chiar pământul din care este făcută această planetă, și după moartea noastră, ne vom întoarce tot în acest pământ. Primele capitole ale Bibliei ne învață despre elementele comune dintre ființele umane și restul creației. În Geneza 2:7, același cuvânt este folosit pentru a descrie felul în care animalele, păsările și oamenii s-au „format” din țărâna pământului (a se vedea, de asemenea, 1 Cor. 15:47). Oamenii și animalele au fost create în aceeași zi.

Oamenii consumă, de asemenea, aceeași mâncare ca și animalele (Geneza 1:29-30) și aceeași suflare de viață este oferită în egală măsură tuturor creaturilor (Geneza 1:30, 02:07, 06:17; Ps. 104:29). Descrierea extraordinară din Psalmul 104 arată cum oamenii și animalele au aceleași nevoi, și modul în care Dumnezeu oferă din belșug pentru toate creaturile Sale.

Așa cum concluzionează autorii cărții Creștinismul, Schimbările de Climă, și Viața Durabilă, „a avea grijă de creație înseamnă, prin urmare, să avem grijă de un sistem din care facem parte și de care depindem cu totul.”⁵ 

Anderson spune că, „având în vedere tabloul general [al creației], este evident că accentul nu cade atât de mult pe antropologie, adică, pe supremația umanității, ci pe ecologie, care se referă la, viețuirea pe acest pământ pe care oamenii îl împart cu alte „ființe vii.”

B. Ne pasă de aproapele nostru

Ne pasă de mediul înconjurător, deoarece, alături de Dumnezeu, ne pasa de aproapele nostru. Creștinii sunt îndemnați să îi iubească pe semenii lor, și astfel de dragoste nu înseamnă o dragoste socială. Așa cum este descris de către Spencer, White și Vroblesky: ” La fel cum cei care locuiesc pe cealaltă parte a planetei sunt vecinii noștri, la fel sunt și cei nenăscuți, bărbații și femeile generațiilor viitoare pe care nu îi putem vedea, dar care vor moșteni consecințele acțiunilor noastre, și se vor dezvolta sau vor suferi în consecință.” Noi iubim oamenii cu adevărat „de la un capăt al planetei la celălalt capăt al secolului.”⁷ Francisc de Assisi a declarat în urmă cu 700 de ani: ” Dacă aveți oameni care vor exclude creaturi ale lui Dumnezeu din adăpostul compasiunii și milei, veți avea oameni care se vor purta, în același mod cu semenii lor.”⁸

C. Sabatul ne învață lucrul acesta

Sabatul are un scop și un impact clar asupra mediului. Este un semn al creației (Exodul 20:8-11) și dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra întregului pământ, iar noi suntem administratorii numiți de El. Capitolul 5 din Deuteronom indică faptul că Dumnezeu este interesat ca toată creația Lui să găsească odihnă în ziua de Sabat: „fiul sau fiica ta … robul și roaba ta … boul … măgarul sau oricare dintre animalele tale, … orice străin care se află în locuința ta, astfel încât cei ce te slujesc să se odihnească, așa cum faci tu „(vers. 14). Sabatul ar trebui să fie o modalitate de a-i proteja pe cei vulnerabili, așa cum izraeliții își amintesc că „erau sclavi în Egipt, și Domnul Dumnezeul i-a scos de acolo” (versetul 5). 

Principiul sabatic și impactul său asupra mediului este clarificat în pasajele referitoare la „Sabatul Sabatelor” și la principiului Jubileului cuprins in legislația anului sabatic din Exod 23 și mai ales din Levitic 25. „Timp de șase ani să semeni pământul și să-i strângi rodul. Dar al șaptelea să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot așa să faci cu via și măslinii săi. Timp de șase zile să-ți faci lucrarea. Dar în ziua șaptea să te odihnești, pentru ca boul și măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale și străinul să aibă răgaz și să răsufle.”⁹ Spencer, White și Vroblesky concluzionează: „Aceste versete demonstrează că în spatele ideii privitoare la Anul Sabatic au existat preocupări pentru mediul înconjurător și cel social.

Pământul nu a fost creat ca să fie epuizat și suprasolicitat. Celor săraci trebuie să li se acorde accesul, de care altfel nu ar fi avut parte. Legea a permis chiar și animalelor sălbatice să consume ceea ce lasă deoparte oamenii, sugerând astfel că agricultura (și alte activități umane), nu ar trebui să distrugă formele de viață, atribuind valoare ecologiei non-umane, și  sugerând venerație și respect față de creația lui Dumnezeu, nu ar trebui să „permită o exploatare și o abordare managerială a naturii.”¹⁰ 

Levitic 26:34-35 arată cât de serios se raportează Dumnezeu la grija față de creația Sa. În cazul în care copiii lui Israel nu vor permite pământului să aibă odihna lui de Sabat, „Atunci țara se va bucura de Sabatele ei tot timpul cât va fi pustiită și cât veți fi în țara vrăjmașilor voștri atunci, țara se va odihni și se va bucura de Sabatele ei.” Lui Dumnezeu îi pasă așa de mult de planeta Pământ, până acolo că i-ar distruge pe cei care ruinează pământul.¹¹ Dacă observăm cu atenție Sabatul, nu ne putem mulțumi numai cu propria răscumpărare, restaurare și eliberare. Trebuie să demonstrăm preocuparea spirituală și fizică pentru semeni, exprimând dragoste adevărată față de ordinea acestui univers.

D. Mântuirea noastră se apropie

În „The Irresistible Revolution”, Shane Clairborne spune: „Pământul are nevoie de oameni care cred atât de mult intr-o altă lume ca nu pot decât sa înceapă sa o transpună in fapt.”¹² Planul lui Dumnezeu de a „împăca toate lucrurile cu Sine, fie cele de pe pământ sau lucrurile din cer”¹³ vorbește despre dorința și planul Lui care vor avea împlinirea finală în sfera escatologică. Dorința noastră trebuie să fie aceea de a lucra alături de Dumnezeu, pentru restaurarea și prosperitatea creației (care suspina după împlinirea și răscumpărarea finală la fel de mult ca trupurile noastre)¹⁴, ca parte din lucrarea noastră pentru Împărăția lui Dumnezeu, în scopul de a vedea împlinirea rugăciunii Domnului în realitate, și voia Lui ”să se facă, pe pământ ca și în ceruri.”¹⁵ Noul pământ, restaurat după împlinirea finală a istoriei, va fi grădina încântătoare în care va exista frumusețe nemaiîntâlnită și care va înflori și va rodi permanent, și ai căror copaci vor produce mereu frunze dătătoare de viață, care vor vindeca națiunile și vor restaura în mod eficient și real viziunea originară a lui Dumnezeu.¹⁶ Nu este vorba despre un loc îndepărtat de pe o altă galaxie , sau un „rai” îndepărtat, ci un loc de pe pământul pe care trăim acum, care va fi curățat de orice păcat și de toate consecințele sale, și reînnoit. Locuințele poporului lui Dumnezeu vor fi durabile și benefice pentru veșnicie, așa cum Dumnezeu a dorit inițial ca ele sa fie. Trebuie să lăsăm acest tip de Împărăție a Slavei să pătrundă aici și acum în Regatul de Slavă deja inaugurat, pe care îl reprezentăm trăind astăzi aici pe pământ și, în plus, anticipăm ca în curând să fie pe deplin împlinit în a doua venire a Domnului nostru Hristos Isus.

Un creștin ar face bine să se pocăiască cu privire la modul în care gândea despre responsabilitățile față de creația lui Dumnezeu, și să se roage asemenea lui Walter Rauschenbusch: „… Dăruiește-ne, Te rugăm, o inima larg deschisă pentru toate aceste bucurii și frumuseți, și ferește-ne sufletele de a fi atât de cufundate în griji sau atât de umbrite de pasiune, încât să trecem nepăsători și orbi chiar atunci când și spinii de pe marginea drumului sunt aprinși de slava lui Dumnezeu.”¹⁷

NOTE

1. Ludwig Feuerbach, The Essence of Christianity (New York: Harper & Row. 1957), 287.
2. Nick Spencer, Robert White and Virginia Vroblesky, Christianity, Climate Change and Sustainable Living (Hendrickson Publishers, 2009), 219.
3. Richard Middleton and BrianW alsh, Truth is Stranger Than It Used to Be, (Downers Grove, Ill: InterVarsity Press, 1995), 153.
4. Steven Bouma-Prediger, For the Beauty of the Earth: A Christian Vision for Creation Care (Grand Rapids: MI, Baker Academic, 2001), 95.
5. Nick Spencer, Robert White and Virginia Vroblesky, Christianity, Climate Change and Sustainable Living (Hendrickson Publishers, 2009), 86.
6. Bernhard Anderson, From Creation to New Creation (Minneapolis: Augsburg Fortress, 1994), 139.
7. Spencer, White and Vroblesky, Christianity, Climate Change and Sustainable Living (2009), 91.
8. Saint Francis, In “Quotation Archives, All-creatures.org. http://allcreatures.org/quotes/francis+saint.html,(accessed April 6, 2013).
9. Exodus 23:10-12a.
10. Spencer, White and Vroblesky, Christianity, Climate Change and Sustainable Living (2009), 139-140.
11. Revelation 11:18.
12. Quoted in Ben Lowe, G reen Revolution: Coming Together to Care for Creation (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2009), 11.
13. Colossians 1:20.
14. See Romans 8:18-24.
15. Matthews 6:10.
16. See Revelation 21 and 22. Furthermore, see more elaboratex eposition on this issue of the Adventist eschatological vision in Zdravko Plantak, “For the Healing of the Nations: Repairers of BrokenW alls and Restorers of God’s Justice -Adventist Society for Religious Studies Presidential Address 2009”, in Andrews University Seminary Studies, Vol 48., No. 1. (2010): 1-1.
17. Walter Rauschenbusch, cited in The Communion of the Saints: Prayers of the Famous, Editor, Horton Davis, (Grand Rapids: Eerdmans, 1990).