România trece prin clipe grele, în special zona Moldovei care este cea mai afectată. Ciclonul Boris a adus inundații devastatoare, lăsând în urmă case distruse și vieți schimbate pentru totdeauna: peste 5.000 de gospodării afectate, vieți omenești pierdute, mii de oameni fără alimentare la curent electric. Copiii și adulții înfrigurați, rămași doar cu hainele de pe ei, plâng în timp ce scot mâlul din case. Bătrâni, persoane cu boli cronice, femei însărcinate și persoane cu dizabilități…, toți aceștia au ajuns să doarmă în taberele mobile, prin mașini sau la rudele din alte localități, căci casele lor au devenit de nelocuit.
Doamna Ana nu a vrut să plece de la început din casă. Dar, când apa i-a ajuns până la brâu, într-o clipă, fiul său a luat-o în spate și cu greu au ajuns până la Căminul Cultural să-și scape viața. „În două săptămâni avem nunta. Am pregătit toată casa…, iar acum… nici nu știm de unde să scoatem mai întâi mâlul…”, a declarat aceasta cu durere în glas.
Dar, în mijlocul acestei tragedii, există nădejde. „Speranță mai presus de ape” este proiectul ADRA România destinat susținerii persoanelor afectate de inundații.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) este în prima linie, oferind ajutor imediat, prin pachetele de alimente neperisabile, kituri de igienă, apă și alte produse necesare. Dar avem nevoie și de tine. Fiecare contribuție contează, fie că este vorba de donații financiare, haine, alimente, produse de igienă, materiale de construcții sau timpul tău ca voluntar.
Împreună putem reconstrui case, putem oferi hrană, îmbrăcăminte și, cel mai important, putem reda speranța. Fiecare gest de bunătate face o diferență uriașă.
Colecta din Sabatul acesta are ca destinație ADRA România pentru susținerea persoanelor afectate de inundații. Mulțumim pentru sprijinul tău!
Cu Dumnezeu, suntem mai presus de ape!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:
• voluntariat;
• donații materiale (atât produse alimentare, produse de igienă și de curățenie, cât și materiale de construcție);
• donații financiare în conturile ADRA România;
• donând direct pe site-ul adra.ro/doneaza pentru proiectul „Speranță mai presus de ape”;
• donarea a 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „ADRA”, la numărul 8845;
• dăruind la colecta din 21 septembrie 2024, care va avea loc în toate Bisericile Adventiste din România.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) din România sunt solidare cu sinistrații, implicându-se și îndemnând la un răspuns plin de compasiune pentru situația existentă.
CONTURI ADRA ROMÂNIA:
RO37 RNCB 0074 0292 1540 0067- LEI
RO46 RNCB 0074 0292 1540 0002 – USD
RO78 RNCB 0074 0292 1540 0008 – EUR
SWIFT Code: RNCBROBUXXX