„Suveranitatea lui Dumnezeu” reprezintă un program al Uniunii Române de sensibilizare a credincioșilor în chestiuni ce țin de domeniul isprăvniciei. Isprăvnicia reprezintă un subiect larg ce acoperă toate aspectele vieții, cu precădere pe cel al credinței practice.
Mai întâi va fi prezentată povestirea pentru copii, apoi va urma predica. S-ar putea ca în unele biserici copiii să nu fie prezenți. E bine să fie prezentate, deoarece cei din sală au nepoți, iar povestirile sunt valoroase atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. La finalul broșurii veți găsi un program muzical ce poate fi folosit în biserici de Ziua Isprăvniciei.
Vă recomandăm să prezentați aceste predici în luna noiembrie, câte două în fiecare Sabat.