A se vorbi despre daruri este o practică obișnuită în comunitățile religioase. Ni se amintește în mod regulat de generozitate, pentru a sprijini un proiect sau altul ori pentru a susține viața bisericii. În timpul Serviciului Divin, se desfășoară colecta deoarece nimeni nu ar trebui să „se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului.” (Deuteronom 16:16 u.p.) Jertfa este o caracteristică a credinciosului, exprimându-și astfel recunoștința față de Dumnezeu pentru binecuvântările Sale.
Dar ce am putea spune despre perioada de criză? Ce ar trebui să facem când nu mai avem parte de belșug? 2020 este un an pe care nu-l vom uita. Criza globală de sănătate, pandemia, boala, rata ridicată a mortalității, blocarea aproape totală a economiei mondiale, pierderea locurilor de muncă, carantina și distanțarea socială, lăcașurile de cult închise, – toate acestea sunt cuvinte folosite pentru a descrie o situație complet nouă, pe care nu am întâlnit-o în afara conflictelor militare. Această situație modifică toate punctele noastre de referință, care deveniseră o rutină. Dar dacă ce se întâmplă acum reprezintă, de fapt, o oportunitate pentru toată lumea?
Primii creștini au experimentat persecuții și perioade de criză. În biserica ce tocmai se năștea, Pavel îi încuraja pe toți să arate solidaritate: „Acum, mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.” (Rom. 15:25, 26), scria apostolul.
Într-adevăr, sprijinul frățesc, inclusiv cel financiar, își are rostul în biserică. Rugăciunea pentru cei persecutați este la fel de importantă ca susținerea economică a celor care se confruntă cu dificultăți financiare. Crizele îi aduc pe oameni în imposibilități materiale. „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17). Privind la ei înșiși, puțini oameni cred că posedă „bogățiile lumii acesteia”. Percepția realității depinde de unghiul din care fiecare se privește pe sine. Având perspectiva lui Dumnezeu, deținătorul bunurilor sale, ucenicul poate manifesta solidaritate, chiar și pe timp de criză. Ba mai mult, referitor la sfinții din Ierusalim, Pavel a scris următorul sfat bisericii din Corint: „Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” (1 Cor. 16: 1, 2)
În zilele noastre, principiul acesta e încă valabil, deși mijloacele sunt diferite. Datorită instrumentelor bancare putem oferi cu ușurință chiar și în perioadele de criză. Poți face transferuri de bani de acasă prin intermediul unui smartphone, poți dona online pe site, iar cei care preferă să folosească numerarul pot realiza o cutie pentru daruri. Această cutie dedicată Domnului poate reprezenta un mod plăcut de a-ți arăta generozitatea. Apoi, într-o ocazie specială, va fi o bucurie să înmânați casierului comunității fondurile adunate.
În orice caz, totul vine de la Dumnezeu care Își încredințează bunurile fiecăruia pentru a le gestiona. Apoi îi revine ucenicului datoria de a returna din ce a primit, în funcție de modul în care percepe binecuvântările: „Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronom 16:17) Încă o dată, mai presus de toate, este vorba despre felul în care privești aspectele materiale ale vieții. Darul va fi proporțional cu ceea ce consideri că vine din partea lui Dumnezeu, iar acest lucru va fi făcut într-un mod planificat, regulat și constant. Apoi, în perioada de belșug sau pe timp de criză, Dumnezeu îl invită pe ucenic să rămână atent la starea sa și să trăiască simțind împreună cu ceilalți, cu Biserica. Darul devine simbolul predării în mâinile lui Dumnezeu, simbolul recunoștinței.
Iar în economia Împărăției Cerurilor, „Este mai ferice să dai decât să primești.” (Fapte 20:35)
În ceea ce privește zeciuiala, nimic nu se schimbă sau nu ar trebui să se schimbe în perioadele de criză. Zeciuiala este acolo ca o amintire, un instrument care să ne ajute să ținem minte că totul îi aparține lui Dumnezeu. „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmul 24:1 p.p.) Zecimea îi permite ucenicului să-și manifeste acordul de a-L sluji pe stăpân, de a fi ispravnicul Său, administratorul bunurilor Sale. Înapoierea a 10% este o mărturie că Dumnezeu are primul loc în viața cuiva. Înapoierea a 10% devine o rugăciune adresată lui Dumnezeu, ca să îl ajute pe ucenic să administreze cât mai bine cele 90 de procente care au rămas. Înapoierea a 10% este un semn de credință și încredere. Dumnezeu are grijă de copiii Săi. O zicere a lui Isus, care este foarte cunoscută, sună așa: „Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” (Mat. 6:34)
Acesta este modul în care Mântuitorul încheie un pasaj cuprinzător despre felul în care Dumnezeu are grijă de păsări, de flori… Cu cât mai mult va avea El grijă de fiecare ființă umană.
Așadar, zecimea rămâne zecime. Chiar dacă venitul crește sau scade (toate veniturile, adică salariile, chiria, îndemnizațiile, dobânzile), zecimea este 10% din total. Ar trebui să fie pusă deoparte, returnată în mod prioritar lui Dumnezeu prin „casa vistieriei” (biserica), pentru a servi conform instrucțiunilor biblice (Numeri 18,23,24; 1 Corinteni 9,13, 14; Habacuc 7,1-9; etc.) adoptate de Biserica Adventistă (Manualul Bisericii și Working Policy, V14). Pentru asta, a oferi direct bisericii rămâne calea cea mai simplă. Dar transferul bancar este, de asemenea, posibil. În cele din urmă, în caz de imposibilitate fizică poate fi creată o cutie pentru zecime, precum cutia de daruri. La fiecare intrare financiară, 10% vor fi depuse acolo și oferite bisericii la primul Serviciu Divin public.
Dumnezeu mai întâi! Dumnezeu în centrul vieții ucenicului, chiar și în perioadă de criză, chiar și în aspectele materiale ale vieții! Asta înseamnă să trăiești pe deplin, liber și fericit să aparții Celui care este și va rămâne Creatorul, Mântuitorul și Domnul omenirii!
Pastor Philippe Aurouze, Trezorier și Director
al Departamentului Isprăvnicie, Uniunea Franco-Belgiană
