Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „Pentru ce Mă numești bun?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Cunoști poruncile: Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea.” Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit și i-a zis: „Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă.” Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții. Marcu 10, 17-22.
Ce paradox în viața acestui tânăr! Avea bogății, avea funcție, dar era, totuși, atât de neîmplinit. Văzuse fericirea din ochii copilașilor care tocmai fuseseră binecuvântați de Isus. „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” – este întrebarea fundamentală a oricărei ființe omenești.
„Îți mai lipsește un lucru…” Într-adevăr, numai un lucru lipsea, dar un principiu vital – iubirea lui Dumnezeu în suflet, acea ascultare care pătrunde în viață și se vede apoi în caracter, acea forță care transformă. „Vinde tot!” e răspunsul lui Isus, din cauză că acel tot al lui îi punea piedici.
Își dorea viața veșnică, pentru că această dorință e legitimă, e integrată în ființă, dar nu era dispus la sacrificiu. „A plecat întristat de tot…” Iubea darurile primite mai mult decât pe Cel care i le oferise. Și cât potențial a văzut Isus în el! Era exact ajutorul de care avea nevoie, ar fi putut deveni o forță divină între oameni. Și tocmai acesta fusese motivul pentru care primise atâtea bunuri – pentru binecuvântarea celor în nevoie. A vrut Tot, dar fără să ofere tot. Nu a înțeles că nu se primește nimic altceva decât ascultarea. Să renunți la iubirea de sine și astfel să faci loc iubirii lui Dumnezeu. „Și vei avea o comoară în cer.”
E ușor să privim din afara situației, să îl judecăm, să dorim să scoatem paiele din ochii celorlalți. Dar, dacă e să introducem în discuție propriile întrebări, poate ar fi cazul să ne gândim dacă felul în care îmi folosesc banii, talentele, influența aduce vreun beneficiu altora sau e totul în propriul interes. Aș fi în stare să renunț la comoara palpabilă pentru una cerească, nevăzută? Cât valorează Hristos pentru mine? Mai mult decât renumele, decât avuția?
Isus nu ne cere niciodată să luăm decizii care sa nu fie în avantajul nostru. Dr. Neil Nedley în cartea „Arta uitată a gânditului” (Editura Viață și sănătate, 2018) spune că „Există tot mai multe dovezi că altruismul este benefic sănătății celui care îl pune în practică – chiar mai mult decât legăturile de familie sau relațiile sociale.” Comportamentul acesta nu doar că mărește durata de viață, ci aduce împlinire pe parcursul vieții. Adică oferă o viață lungă și de calitate. A ajuta, a dărui, a îmbrățișa, a zâmbi sunt acțiuni care ne pot scoate din zona de confort, dar satisfacția de a fi sporit fericirea altora valorează mai mult, și nu doar pe termen scurt. Găsim atât de multe exemple în Biblie de personaje care și-au făcut bine făcând bine. Avraam i-a oferit întâietate lui Lot și s-a mulțumit cu ce rămăsese. Rebeca a oferit apă unui străin însetat și cămilelor lui. Iosif a fost preocupat de zbuciumul sufletesc al celor doi funcționari. Estera s-a identificat cu cei din afara palatului. Un băiețel și-a împărțit prânzul cu Isus, I-a dat tot ce avea.
Jose Mujica, fost președinte în Uruguay, își dona 90% din salariul lunar în scopuri caritabile. Frenezia presei, care îl copleșea cu interviuri, l-a iritat. „Lumea asta e nebună, nebună de tot! Oamenii sunt uimiți de lucruri normale, și această obsesie mă îngrijorează.” El a înțeles că fericirea se obține atunci când dai, nu când acumulezi. Acesta este „normalul” care a fost stabilit de la început și care a ajuns să ne uimească, să ne tulbure, să ne mire. „Fie ești mulțumit cu foarte puțin, fără bagaje în plus, pentru că ai fericirea înăuntru, fie te îndrepți spre nicăieri”, spunea Jose Mujica. Iar noi, ca ființe umane, vrem să ne îndreptăm spre Bine, spre împlinire.
Oskar Schindler a fost unul dintre cei „Drepți între popoare” din timpul holocaustului. Deși aproximativ 1200 de evrei au trăit datorită acțiunilor lui, la final a avut remușcări. A irosit bani pe obiecte care acum nu aveau niciun rost. O mașină scumpă, o insignă din aur valorau cât zece vieți, pe care le-ar fi putut salva. Ar fi putut face mai mult.
Tânărul bogat respecta „cu grijă” toate legile. Poate chiar avea capitolul lui de fapte bune, poate era printre cei de la Templu care ofereau cu generozitate și umpleau visteriile. Dar nu era suficient. De fapt, trăgând linie la final, era chiar degeaba. „Urmează-Mă”, i-a spus Isus, în dăruire, în sacrificiu de sine, în dragoste. Acel singur lucru va hotărî între împlinire și nenorocire, între viață și moarte. Iți lipsește?
Ciprian Șandru | Departamentul Isprăvnicie, Uniunea Română
