Când vine vorba despre a ne dezvălui identitatea noastră de neam, fiecare aducem în față unicatele și superlativele pe care le avem. Noi suntem cei mai rapizi, noi suntem cei mai înalți, noi am inventat trenul. Avem uneori tendința de a le face mai frumoase și mai importante decât sunt în realitate, fiind convinși că doar așa pot ceilalți să surprindă particularitățile noastre.
Noi, românii, suntem singurul popor care și-a numit un conducător „cel Bun”. Despre Alexandru cel Bun se învață în clasele primare mai mult în treacăt, dar mie mi-au povestit mai multe despre el frații adventiști din Pârgărești. Nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că păstoream o biserică ce nu semăna cu cele din jur. Erau cu toții adventiști de primă generație, așa că nu ne încurcam în tradiții și comitete lungi. Singura lor preocupare era misiunea, fiind tot timpul orientați spre ceilalți. Vorbeau limba maghiară, deși toate localitățile din jur erau românești.
Mi-am făcut curaj într-o zi și mi-am dat pe față curiozitatea: „Oameni buni, cum ați ajuns aici?” Iar ei au început povestea:
„Strămoșii noștri au îmbrățișat reforma lui Jan Hus, fiind cuceriți de simplitatea și frumusețea Scripturii. Biserica majoritară nu a privit cu ochi buni schimbarea, așa că le-a dat de ales: fie renunțați la inovații, fie plătiți cu viața. Fără să cântărească prea mult, au luat drumul pribegiei, lăsând în urmă toată agoniseala.” Curios din fire, am repetat întrebarea ca să aflu de ce tocmai aici? „Husiții apelaseră la mila mai multor țări învecinate, însă peste tot s-au lovit de refuz, nimeni nu dorea să se încurce cu înaintașii noștri. Singurul care i-a primit a fost Alexandru cel Bun. Le-a pus la dispoziție Valea Trotușului, iar orașul contemporan Huși își trage numele de la prigoniții care l-au întemeiat.”
Ce ar trebui să facă un rege pentru a fi numit “cel Bun”?
Alexandru a fost mai puțin atras de expedițiile militare, însă, în timpul lui, viața economică a fost puternic impulsionată. Turme de oi, cirezi de vite, tamazlâcuri de cai, șiruri lungi de mărfuri de export sau import străbăteau drumurile țării (sigure pe vremea aceea). Veniturile vistieriei erau mari, domnul bătând monedă proprie. A organizat 24 de unități administrative cu numele de ținuturi și a fondat dregătoriile centrale cu scopul de a împărți responsabilitățile conducerii. Domnia lui a durat mult, aceasta fiind o condiție esențială pentru propășirea instituțiilor. S-a ales cu titulatura de „cel Bun” abia după moartea sa.
El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat înaintea Domnului.
2 Cronici 31,20.
Dacă ar fi să oferim titlul de „cel Bun” pentru un rege din Israel sau din Iuda, Ezechia l-ar merita pe deplin. Ezechia a deschis ușile Templului care fuseseră închise de Ahaz și întreaga națiune a serbat Paștele pentru prima oară după domnia lui Solomon. A organizat slujbele leviților și ale preoților care nu-și mai cunoșteau de mult fișa postului. Reacția poporului i-a luat prin surprindere pe preoți care nu știau cum ar putea administra o așabogăție de grâu, must, untdelemn și miere pe care le primiseră. Tot Ezechia a construit un canal prin care se asigura o sursă de apă constantă pe timp de asediu.
Care este elementul care face diferența dintre un rege „cel Bun” și un rege de care oamenii nici nu vor să-și mai amintească? Atitudinea față de administrare. Când lucrurile sunt așezate corect pe făgaș, când se oferă stabilitate și predictibilitate, societatea prosperă. Aceștia sunt regii „cei Buni”.
Dumnezeu ne-a oferit înalta onoare de a fi administratorii Săi. Ne-a lăsat în grijă resursele Sale, cât timp este plecat. Când ne naștem, devenim ispravnici și așa rămânem până la moarte. Buni sau răi, credincioși sau necredincioși, tot ispravnici suntem.
Ca responsabili ai acestui departament, încercăm ca printr-un seminar sau o predică să-I transformăm pe oameni în ispravnici credincioși. Strângem apoi videoproiectorul, laptopul, nici nu ne mai uităm cine stinge lumina și încuie, pentru că trebuie să ajungem repede în alt colț de țară. Disciplina și devotamentul, însă, necesită timp. Acestea sunt caracteristicile care îi fac pe oameni administratori de încredere.
Dragostea trebuie să fie motorul tuturor acțiunilor oamenilor. Dacă aceștia Îl descoperă pe Dumnezeu ca pe un rege “cel Bun”, vor fi foarte fericiți să își pună la lucru talentele, să le folosească la capacitate maximă și să fie slujitori valoroși.
Prin dragoste, omul este determinat să le slujească celor în nevoie și să sprijine cauza lui Dumnezeu. Cea mai mare bucurie a lui este aceea de a întrebuința corect resursele lui Dumnezeu.
Ellen G. White, The Review and Herald, 16 septembrie, 1884.
Să revenim la personajul din istoria neamului nostru, Alexandru cel Bun. Deși opera înfăptuită de marele domn a fost puternică, fiii săi l-au uitat repede. Pe mormântul său, cald încă, aceștia au început să danseze apriga horă a luptelor interne pentru tronul păstrat de el în cea mai mare cinste și demnitate. Țara care înflorea sub lunga domnie a lui Alexandru cel Bun va decădea în timpul netrebnicilor săi fii.
Urmașul celui mai bun rege din Regatul de Sud a fost mai vrednic? Manase, monarhul cel mai longeviv de pe tronul lui Iuda, a fost probabil cel mai rău rege al evreilor. Faptul că a cultivat idolatria a constituit motivul distrugerii finale a Ierusalimului.
Regele Universului și-a lăsat fiii pentru a fi buni ispravnici. Evaluarea „bine, rob bun și credincios” este cel mai valoros calificativ pe care îl va primi vreodată un ispravnic creștin. Când Tatăl ceresc va aproba munca noastră de a gestiona darurile Sale, vom fi fericiți și mulțumiți că am făcut tot ce am putut mai bine într-o viață prea scurtă pentru a fi risipită fără rost.
Când urmașii lui Hristos Îi înapoiază Domnului ce este al Lui, ei adună o comoară ce li se va da, când vor auzi cuvintele: «Bine, rob bun și credincios… intră în bucuria stăpânului tău».
Ellen G. White, Viața lui Isus, ed. 2015, pag. 448
Petru ne amintește în prima sa epistolă: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.”
Există un aspect care mă nemulțumește în dreptul acestui departament: numele, care fie e prea lung și cu multe atribute (Administrarea creștină a vieții), fie e priceput, încă fără explicații, doar de către frații mai în vârstă (Isprăvnicie). Numele pe care l-aș propune e „Dumnezeu cel Bun“. Știu că de multe ori ne lipsește contactul personal profund pentru a produce o schimbare, dar avem de partea noastră influența Duhului Sfânt. Doar o predică sau un seminar poate că nu răstoarnă munții, dar avem ca argument tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Timpul ne este foarte limitat, însă „El ne-a iubit mai întâi“. Un departament care îl prezintă oamenilor pe Dumnezeu ca fiind un rege bun – ce poate fi mai plăcut, mai la îndemână, mai folositor pentru mântuire?
Ciprian Șandru | Departamentul Isprăvnicie, Uniunea Română
